
Reţeaua a încheiat anul trecut cu venituri totale de 17 milioane de euro. Pentru 2024 este aşteptată o creştere, având în vedere expansiunea continuă a businessului pe plan local şi în afara ţării.
Reţeaua Tucano este prezentă astăzi în România, Republica Moldova, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Kazahstan, Germania şi Kîrgîzstan, însă România este principala piaţă pentru brand, cu peste 35 de unităţi. Mai mult, Victor Gorea este de părere că mai există loc de expansiune pe plan local.
„Noi suntem în plină dezvoltare, vom deschide în Bacău, Deva, Piteşti şi Vaslui. Acestea sunt contractele semnate. În România, cred că vom mai putea inaugura încă 30 de cafenele, deci vorbim de aproape o dublare a reţelei pe plan local“
Sursa: www.zf.ro