
Vaslui va produce energie electrică pe încă 42 de hectare de parcuri eoliene, în cadrul a două noi proiecte private de investiții.
Aceste proiecte urmează să fie dezvoltate pe 32 și, respectiv, 10 hectare, a anunțat Laurențiu Alexandru Păștinaru, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).
Acordurile de Mediu, pentru realizarea celor două proiecte, vor fi semnate în această săptămână.
„Primul din proiectele pentru care Agenția pentru Protecția Mediului Vaslui (APM) a emis Acord de Mediu, în această săptămână vizează construirea unui parc eolian format din 27 de turbine eoliene de 6.2 MW fiecare, cu o putere instalată totală de 167,4 MW. Amplasamentul va acoperi o suprafață de teren de 320.225 mp (32,02 ha), din extravilanul comunelor Banca, Dodeşti, Roşieşti şi Viişoara, din județul Vaslui. Și valoarea investiţiilor propuse în proiect este impresionantă, fiind cuprinsă între 184 și 217 milioane de euro”, a spus președintele ANPM.
Alte două proiecte-gigant au fost autorizate anul trecut în Vaslui
Turbinele montate de Elawan Bucharest Renewable Energy 10, având o capacitate individuală de 7.2 MW, vor ocupa o suprafață de aproape 10 hectare, din extravilanul comunei Costești și vor avea, conform proiectului, fundații din beton armat, platforme de operare și montaj, stație de transformare și linii electrice subterane.
Sursa: energymagazine.ro


